Evoluție spectaculoasă în Cazul „Ecusoanele”. Carmen Tocală. „Contractul sau ecusonul?”. Decizia luată de MTS

Redactor:
Marius Hutu
Evoluție spectaculoasă în Cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cazul „Ecusoanele”, în care CSM București a pierdut patru puncte în Liga Națională de handbal feminin, este departe de a fi soluționat. Oficialii clubului bucureștean au înaintat un memoriu la Ministerul Tineretului și Sportului pentru a contesta ultima decizie a FRH: meciul pierdut la masa verde cu SCM Craiova (în teren a fost 28-16) și punct penalizare. Hotărârea a fost luată ca urmare a faptului că Mette Klit și Adrian Vasile nu au avut ecusoanele la dispoziție.

MTS a analizat memoriul CSM București și a luat o decizie care poate răsturna tot cazul: a cerut Federației Române de Handbal să reanalizeze toată situația, după ce a descoperit faptul că nu au fost respectate anumite prevederi din Statutul forului. „Am trimis o adresă la Română de Handbal prin care am cerut o reanalizare a cazului. Antrenorii aveau contracte înregistrate și totuși nu au fost lăsați să stea pe bancă. Avem totuși o întrebare, ce este obligatoriu, contractul sau ecusonul? Noi n-am găsit în regulament decât obligativitatea contractului, nicidecum a ecusonului. Că sunt legate între ele, este altceva. Contractele au fost validate la FRF”, a declarat pentru ProSport Carmen Tocală, secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului.

Oficialul MTS a emis și o părere personală despre Cazul „Ecusoanele”. „Sportul se joacă pe teren. Regulamentele sunt foarte importante, dar trebuie avut mare grijă și la întocmirea lor pentru că meciurile se joacă pentru spectatori. Avem sponsori, investiții publice locale, investiții publice centrale și trebuie să protejăm fenomenul sportiv”, a fost declarația secretarului de stat Carmen Tocală.

Clasamentul la sfârșitul turului

1. HCM Baia Mare 13 12 0 1 408-291 36
2. SCM Craiova 13 11 0 2 295-260 33
3. CSM București 13 11 0 2 375-268 32
4. Corona Brașov 13 10 2 1 374-283 32
5. HCM Roman 13 7 2 4 304-304 23
6. Dunărea Brăila 13 7 0 6 354-343 21
7. CSM Ploiești 13 6 0 7 302-327 18
8. HC Zalău 13 5 1 7 325-332 16
9. HCM Rm. Vâlcea 13 4 2 7 322-355 14
10. Cetate Deva 13 4 1 8 338-376 13
11. Unirea Slobozia 13 4 0 9 303-356 12
12 Neptun Constanța 13 3 0 10 309-356 9
13 „U” Cluj 13 2 2 9 354-411 8
14. Mureșul Tg. Mureș 13 0 0 13 289-388 0

CSM București a fost penalizată cu un punct

Fără cele patru puncte, CSM București a terminat turul Ligii Naționale pe locul 3, la patru puncte distanță de campioana en-titre. Dacă va reuși să-și câștige punctele înapoi, echipa din Capitală va urca pe locul 1, având un golaveraj mai bun cu rezultatul de 28-16 în fața Craiovei. Bătălia pentru locul 1 este accerbă, având în vedere că formația care va câștiga sezonul regulat va avea un meci în plus pe teren propriu, în play-off, în cazul unui joc decisiv.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată în handbal?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×